AUTISMUL – de la „Leo Kanner” la „Hans Asperger” și „Lorna Wing”. Incursiune în mintea „ASPERGER”
Psihiatrie
ATENȚIONARE: următorul articol reprezintă un punct de vedere (strict) personal și nu este sustenabil din punct de vedere științific, fiind de factură empirică. Prin urmare, nu există niciun sens pentru a se revolta cineva împotriva a ce urmează să scriu. Elementele inavuabile stârnesc, de regulă, reacții de violență verbală (a se „vedea” efectul „Greta Thunberg”). Discuțiile în contradictoriu sunt cronofage (pentru mine, cel puțin). Prefer să le evit. Am învățat să-mi respect depleția energetică și să nu-mi (mai) forțez limitele fiziologice. Există mereu „artificii”. Băuturile energizante sunt un astfel de „artificiu” și reprezintă soluția ideală. Dar pentru o persoană cu probleme majore de integrare senzorială și cu hiperexcitabilitate nervoasă, declanșează WW3 și mereu ”pică” victime colaterale, care merită (sau nu!) atacul „sângeros” (este o generalizare, ideea primară fiind faptul că nu sunt potrivite în toate cazurile). Când deficitul de integrare senzorială atinge paroxismul, iar conducerea nervoasă este accelerată – reacțiile sunt de natură violentă (acesta fiind motivul pentru care „Beethoven” arunca cu obiecte și se enerva facil, reacția fiind intensă, trebuie să se consume).
„Edith Sheffer” este revoltată în mod exagerat pe „Hans Asperger” (medic vienez care a descris pentru prima oară acest tip de autism) și propune chiar modificarea eponimului.
Da, „Asperger” a greșit când a interpretat sindromul ca fiind psihopatie. Nu trebuie judecat pentru asta.
Autismul nu este o entitate (afecțiune de sine stătătoare). Există un continuum al tulburărilor de spectru autist. La un capăt se află autismul clasic („autismului infantil precoce”) - descris de „Leo Kanner”, unde întâlnim o importantă regresie din punctul de vedere al intelectului și limbajului. La capătul diametral opus avem ”Asperger-ul” descris de Hans, unde retardul nu este mintal, ci emoțional. Naivitatea descrisă în „Asperger” este un eufemism pentru retard emoțional, care este o expresie a lipsei empatiei cognitive. Care este diferența existentă între empatia cognitivă (care lipsește în „Asperger”) și empatia emotională (care lipsește în psihopatie)? Un ”Aspie” nu înțelege când cineva suferă. Dacă i se explică în mod specific, este capabil să empatizeze cu persoana în cauză și are sentimente de compasiune, uneori mai pronunțate decât este necesar, dar altfel NU. De aici ideea de ”afect plat”. Nu poate înțelege situațiile sociale și nu poate exprima emoții verbal. Emoțiile există, dar nu sunt exteriorizate uzual. Spun uzual pentru că și în „Asperger” există variabilitate. Majoritatea indivizilor cu „Asperger” sunt introverți, dar există și extroversie în „Asperger”. Varianta extrovertă de „Asperger” este un individ intruziv, care nu înțelege limitele celor din jur, enervant și uneori cu energie debordantă (până se epuizează). Aceasta este varianta care uneori este confundată cu bipolaritatea, dar nu au legătura – decât în situația în care psihoza maniaco-depresivă se manifestă drept comorbiditate, dar acest lucru este rarisim.
„Asperger-ul” coexistă cu tulburarea depresivă majoră și este consecința sentimentului de inadecvare socială, produs de reacția celor din jur. Un individ cu „Asperger” este diferit/atipic, prin urmare este perceput ca fiind ciudat, iar ostracizarea este rezultatul acestui fapt: tot timpul va produce teamă ceva ce este diferit și nu poate fi încadrat în normele cunoscute și acceptate majoritar. Necunoscutul înspăimântă prin faptul că obligă pe cei din jur să-și depășească limite intelectuale și este asociat cu un puternic disconfort psihic. Disconfortul este apanajul persoanelor care intra în contact cu autiștii, care răspund la reacția lor prin depresie. Exact acest lucru s-a întâmplat cu „Mozart”, „Beethoven”, „Tesla”, „Newton”. Acum se întâmplă cu „Greta” și este dureros. A fost necesară trecerea câtorva sute de ani pentru ca descendenții să ”înțeleagă” genialitatea lor. În momentul în care au trăit, neurotipicii au avut grijă să le facă existența mizerabilă.
„Bill Gates”, „Steve Jobs”, „Nikola Tesla”, „Isaac Newton” sunt exemple de „Asperger”. Fără ei n-ar exista ”Apple”, curent alternativ, „Microsoft” și multe altele. „Greta” nu este manipulată de nimeni. Percepe rapid și conștientizează că nu există timp pentru neurotipici să proceseze lent informația și să înțeleagă finalmente consecințele mediocrității lor, mediocritate în care primează nevoile primare: sexuale, alimentare, divertisment. Când se vor trezi (generațiile viitoare, evident) va fi tardiv. „Greta” înțelege și o ”încasează” pentru întreaga planetă. Nu este just, dar a fost vreodată pentru „Asperger”, deși ulterior toată lumea a beneficiat?!
„Asperger-ul” în sine (varianta intro- sau extrovertă - prefer denumirea franceză a termenului) are componentă de imprevizibilitate. Un individ cu „Asperger” este versatil (cameleonic) pentru că are conexiuni neuronale anarhice. Să încerci să înțelegi o persoană cu „Asperger” este un NONSENS. Deși există un „trunchi” comun de simptome, nu poți deduce aspectele ce țin de funcționalitatea cuiva cu „Asperger”. Nu știe nici el uneori cum funcționează sau ce reacție urmează să aibă. Este un sistem care urmează propriile reguli, complex dar anarhic.
„Prof. Michael Fitzgerald” explică acurat „Asperger-ul” (într-un documentar scurt despre „Newton”) atunci când spune că: „într-un creier cu „Asperger” funcționează simultan 12 pc-uri independent (autonom), fără a fi conectate între ele.”
Revenind la autism și la gradul de recuperare: dacă ne imaginăm că există o mișcare rectilinie care se desfășoară între două puncte: „A”, respectiv „B” - unde „A” reprezintă autismul clasic descris de „Kanner” iar „B” autismul înalt-funcțional cu elemente savante („Asperger”) – gradul de funcționalitate depinde de unde anume „pică” tulburarea pe acest continuum, cu cât este mai apropiată de punctul „A” cu atât recuperarea devine improbabilă.
În punctul „A” avem o persoană cu deficit major intelectual. Exemplu: vârstă biologică în jur de 50 de ani și intelect de 15-16 ani; deficit la nivelul limbajului până la lipsa completă a acestuia.
În „Asperger” NU există așa ceva, imaturitatea este doar emoțională, dată de incapacitatea de a decoda situațiile sociale.
„Hans Asperger” a fost primul medic care a observat asta. Psihiatrul „Lorna Wing” a popularizat termenul în U.K. și U.S. - este adevărat, dar după ce soțul i-a tradus din germană teza lui „Hans”. Este just ca sindromul să-i poarte numele în continuare.
Ca o recapitulare: „Hans Asperger” vede o altă formă de autism pe care o descrie ca atare. „Leo Kanner” descrie și el autismul, dar pe cel clasic (infantil precoce). Încep să existe contradicții. „Kanner” și „Asperger” credeau că descriu același tip de boală.
„Lorna Wing” realizează că nu este vorba despre același autism și este prima persoană care înțelege că există un continuum (spectrul tulburărilor autiste).
În Germania Nazistă a existat un program de eutanasie prin care indivizii cu dizabilități erau eliminați (la propriu) din societate. Uneori, părinții erau cei care solicitau moartea propriilor copii, fiind complet depășiți de situație (aceștia se nășteau cu deficiențe irecuperabile).
În clinica „Am Spiegelgrund” din Vienna au murit cel puțin 800 de copii, moarte provocată prin injectarea unei supradoze de barbiturice.
„Hans Asperger” observă printre pacienții cărora le lipsea spiritul social (kein Gemüt! - așa cum apărea notat în documentale oficiale ale clinicii) un nou ”tip”, pe care îl descrie ca aflându-se la capătul favorabil al autismului: ”micii profesori” sau ”perlele populației autiste”; considerați de el mult mai buni decât orice copil apreciat ca fiind „normal” la vremea respectivă.
Se va „transforma” în versiunea medicală „Oskar Schindler„ protejându-i de ucidere și internându-i în „Curative Education Clinic” sub supravegherea lui directă.
Două erori a făcut „Asperger”, dar sunt explicabile.
Prima eroare: având în vedere prevalența crescută în rândul populației de gen masculin, a considerat autismul pe care-l descria („psihopatia autistă”) ca fiind asociat exclusiv genului masculin. Raportul real este de 4:1 în favoarea genului masculin.
A doua eroare: a descris „Asperger-ul” (care astăzi îi poartă numele) ca fiind „psihopatie autistă”.
De ce nu consider condamnabil? În primul rând, în „Asperger” NU există empatie cognitivă, iar la vremea respectivă nu se facea distincție între empatia cognitivă și cea emoțională.
În al doilea rând, (și) în „Asperger” există și o latură machiavelică – latură care se manifestă doar atunci când este activată de un ansamblu de factori (frustrare puternică, incapacitate de integrare senzorială dată de zgomote puternice, tonalitate ridicată, stimulare intermitentă luminoasă; încălcare cod etic personal, vanitate intelectuală). Frustrarea se manifestă împotriva mediocrității intelectuale, imperfecțiunii morale, duplicitarismului; elemente care produc revoltă internă în „Asperger”. Revolta conduce la exacerbarea conducerii nervoase, iar apoi la decuplarea afectelor.
Cum se ajunge la sadism în „Asperger”? Simplu. „Asperger-ul” este totuși o tulburare de spectru autist. Drept urmare, o persoana cu „Asperger” se poate deconecta de la realitatea înconjurătoare, poate decupla partea emoțională pentru o perioadă de timp. Cu alte cuvinte, ignoră afectele; atât proprii cât și aparținând celor din jur. Poate simți în continuare: teamă, durere fizică, durere psihică, dar le poate depăși. În acele momente, avem un animal prădător, extrem de agresiv și care-și urmărește meticulos ”prada”, fiind hiperconcentrat asupra ei. Dacă ești „pradă” și ești atacat de un psihopat, ai o șansă considerabilă să supraviețuiești. Dacă ești „prada” unui „Asperger” nu ai nicio posibilitate de evadare pentru ca deja ți-a calculat mintal cele 20 de potențiale ieșiri și ți le-a blocat magistral.
Cele mai nobile emoții există în continuare. Sunt decuplate doar temporar. „Asperger-ul” este individul contrastelor.
Vanitatea intelectuală poate abroga legea moralității imanente. În „AS”, ca-n orice alt lucru, depinde ce „demon” hrănești.
Dacă „Asperger-ul” nu ar decupla emoțiile, nu s-ar fi ajuns niciodată la descoperirile importante din știință, arte, tehnologie, inginerie, matematică – atribuite unor persoane diagnosticate cu „Asperger”.
Să luăm exemple publice.
„Putin” are „Asperger”. Nu este o invenție a psihiatriei americane. Dată fiind poziția lui, nu va recunoaște niciodată public așa ceva. Nu există niciun test care poate preciza cu certitudine diagnosticul de „Asperger”. Nu spun eu asta, chiar „Lorna Wing” o face. De aici provine latura cameleonică: „Putin” este un individ de o sensibilitate și noblețe exacerbate, dar care în momente-cheie capătă valențe sadice ieșite din comun. De aici senzația pe care o lasă celor din jur: de individ al contrastelor.
Un alt element este privirea. Când o persoană cu „AS” intră în ”faza sadică”, capătă și privirea caracteristică: o privire rece, fixă, în care se citește furia, genul de privire care îngheață tot în jur.
Apare și la „Greta”, există și la „Putin”. Este un element de „Asperger”.
Al doilea exemplu este pilotul „Ayrton Senna”. Cu riscul de a repeta: „AS” nu este autismul clasic. Într-un mediu propice (fără elemente de stress) poate evolua până la nivel de genialitate. În momentul în care învață un proces, îl va executa impecabil – uneori cu o viteză amețitoare și va și inova domeniul din care face parte respectivul proces. Însă, precizia milimetrică, autocontrolul puternic și viteza dispar în condiții de agitație. În plus, apar și probleme de motricitate. Așa se explică faptul că: cel mai rapid pilot din lume primea în copilărie două înghețate pentru că pe una sigur o scăpa din mână.
Să analizăm acum contrastele la „Senna”. Un tip rafinat, complex, foarte sensibil. Îl scoate totuși în decor pe „Alain Prost” înfuriat de atitudinea lui duplicitară.
În momentul în care „Senna” a pilotat la „Imola” era profund afectat de moartea recentă a pilotului „Roland Ratzenberger”. Decizia inițială a fost de a nu participa la respectiva cursă. „Senna” nu se simțea confortabil nici măcar în mașina pe care o pilota, fiind profund dezamăgit de performanțele tehnice. S-au adăugat presiunea exercitată de către „Schumacher” și sfatul (din punctul meu de vedere rău intenționat) lui „Prost” de a participa la cursă. „Senna” era vulnerabil și imatur emoțional în așa manieră încât a crezut că un individ manipulativ precum „Prost” i-ar oferi o perspectivă pertinentă asupra lucrurilor.
O persoană cu „Asperger” nu se poate (hiper)concentra decât asupra unui singur lucru - ”one-track mind” (chiar dacă are mai multe procese care rulează simultan în creier).
Rezultatul: „Senna” a fost distras și nu s-a putut concentra așa cum o făcea uzual asupra condusului. Decesul a survenit ca urmare a unui cumul de factori negativi, dar la origine au stat lipsa de concentrare și starea mintală alterată de evenimentele petrecute în cursul săptămânii respective.
Încă o explicație pentru ipoteza mea, deși pentru mine lucrurile sunt foarte clare: gândirea unui savant autist este logico-matematică, se bazează pe: identificat pattern-uri (tipare), o memorie ireproșabilă a detaliilor și integrarea lor avansată. În plus, creierul se află într-o perpetuă analiză a datelor înconjurătoare. Exact asta făcea „Senna”. Redau următorul citat - cuvintele aparțin lui „Christopher Hilton”:
”Ceea ce l-a diferențiat pe Senna de ceilalți piloți a fost că, și la niște viteze uriașe, era capabil să facă lucruri care rămân extraordinare și acum. Într-un fel, totul i se revela cu încetinitorul, atât de încet, încât prin capacitățile sale mentale putea juca rolul unui aparat care înregistrează datele, putând să-și amintească maniera în care se comportase mașina.”
În condiții de stress acut și oboseală apar probleme de coordonare motorie. Pentru persoanele cu „AS” este vital să-și mențină controlul emoțional.
În afara curselor, Senna era introvert, timid, hipersensibil, profund uman.
Întorcându-ne la „Hans Asperger”: să confunzi psihopatia cu „Asperger-ul” este ca și cum ai confunda la nivel herpetologic „Anaconda” cu „King Cobra”.
„King Cobra” este echivalentul „Asperger-ului” uman. Un șarpe introvert, timid, foarte liniștit atunci când nu este provocat. Veninul injectat eliberează o toxină atât de puternică încât poate ucide instant un animal de dimensiunile unui elefant. Cu toate aceste aspecte, „King Cobra” nu atacă decât rarisim oamenii, când se simte amenințat sau atacat de ei. De regulă, respectă inteligența și dominanța umană. Instinctul lui este de a evita ființele umane. S-au raportat foarte puține cazuri în care șarpele a atacat oamenii, dintre acestea: doar 4-5 au fost letale.
Fiind un șarpe foarte inteligent, „King Cobra” dozează cantitatea de venin pe care o injectează atunci când atacă. Intenția lui NU este niciodată de a ucide omul.
Omul provoacă șarpele. ”Îmblânzitorii de șerpi” încep să cânte și să terorizeze animalul, care este deranjat de vibrațiile pe care le percepe. Este un abuz, șarpele devine agitat și la un moment dat va ataca.
În timpul perioadei de reproducere, între masculi există un duel elegant, de dominație. Fără mușcături și fără nimic agresiv iar cine a pierdut se retrage la fel de elegant.
În urma studiilor de telemetrie s-a înregistrat un comportament bizar. În timpul împerecherii un mascul a observat că femela era însărcinată cu un alt mascul. A devenit frustrat și a mâncat-o. Fiind de dimensiuni mari, a realizat că nu o poate digera și a regurgitat-o. Deci, nu era vorba despre instinct alimentar aici. Este un șarpe teritorial, cu un simț dezvoltat al proprietății și cu respect de sine.
„Anaconda” este echivalentul psihopatiei. Un șarpe constrictor, neveninos, foarte agresiv și care atacă nejustificat, aleatoriu. Nu respectă nicio regulă etică, nu respectă oamenii.
Da, Hans a greșit, dar „Asperger-ul” nu este chiar partea angelică a spectrului autist. Cine susține altceva, este foarte ipocrit.
„Edith Sheffer” este doar o doamnă foarte supărată pentru faptul că „cineva” și-a permis să-i numească copilul psihopat, chiar dacă în spatele confuziei se aflau intenții pozitive.
Pionierii autismului sunt „Leo Kanner”, „Hans Asperger” și „Lorna Wing”. Nu cred că excluderea unuia dintre cei 3 aduce vreun beneficiu real societății, poate doar ego-ul doamnei „Sheffer” are de câștigat „ceva”.
Dr. Roșescu